luni, 15 martie 2010

A Few Greeting Cards!

    E drept ca azi se folosesc mai putin felicitarile reale, palpabile ,  de.. e secolul vitezei s-a trecut la cele virtuale. Dar nu au acelasi efect, e drept ca nu-ti mai ocupa loc in casa si  poti sa stochezi  zeci de mii, dar... e ca o boare de vant venita de la un ventilator, spunandu-ti ca e vant de  primavara. La cele reale am vazut ca se poarta foarte mult cele cu text deja compus si inclus . Cum nu aveam cartus la imprimanta , le-am lasat asa, natur.. Am folosit mai jos tehnici combinate , intre quilling si scrapbooking.  Culorile mi-au fost impuse de  resturile de carton si coli din stoc. Cam limitat stocul meu dar asta e, ce sa-i faci , e crizaa!
Sper sa va placa.













luni, 8 martie 2010

De ziua ta Mamico!

      Imi place la nebunie sa fac flori. Din tot ce am vazut pe net , acestea mi-au ramas ca o  ceata pe retina. Mi le aminteam dar nu mai stiam cum arata, asa ca am incercat sa redau imaginea intiparita. M-au acaparat prin simplitate si frumusete. Pot sa spun ca mi-au depasit asteptarile la final, nu ma mai saturam privindu-le. Sper sa va placa si voua. Puteti oricand realiza cu ele aranjamente pentru tablouri sau felicitari, dar la fel de bine dau intr-o glastra micuta pe o etajera. Desigur intr-un aranjament frumos merg chiar de ziua femeii. 
       Incercati-le si va asigur ca n-o sa va para rau.
Ce naiba?? Suna ca intr-o reclama la produse de curatenie, mai ramane sa spun :  va dam banii inapoi in termen de 30 de zile daca nu sunteti multumit. Hmm cred ca am baut prea multa cafea azi.  










sâmbătă, 6 martie 2010

O noua floare, o noua zi!

O alta zi, alte tablouri, alt stil de rulare a hartiei.. si supeeer , am invatat sa fac trandafiri, adica sa-i fac bine!
Pentru trandafiri,  va las un link catre  inegalabila Inna care are un blog fantastic de util. 
Un cadou frumos pentru ziua femeii, nu credeti?




vineri, 5 martie 2010

WALL-E!!!

     Eheeee, iata minuneaaa... wall-e. Mi-a placut enorm filmul si cand am vazut pe net o poza micuta cu el facut din quilling, nu mi-a venit sa cred. Asemanarea era uluitoare ,  la fel si tehnica folosita, adica cu alte cuvinte ma uitam ca mata in calendar mai ales la senile, ma gandem cum naiba sunt facute. Oricum nu am urmat aceeasi tehnica desigur am facut cum m-a dus capul, iar rezultatul il vedeti mai jos. Sper sa va placa.



joi, 4 martie 2010

Ceva dulce! Dar fara calorii.

        Eeee, aici am inceput sa prind culoare in obraji, adica  tupeu sau mai bine zis experienta, nu?
Tot vanturandu-ma pe net am descoperit ca se pot face si bomboane din hartie. Ei drace, mi-am zis, cum naiba?? Cei care au experienta vasta de ani buni in quilling nu mai considera o greutate sa reproduca sau sa inteleaga cum a fost facut un obiect. Dar incepatorii, care au doar cateva luni in spate sau chiar mai putin, ce sa mai vorbim, botaaa.... ma uitam la poze si-mi venea sa le intorc si cu spatele, poate, poate descopar  cum naiba le-au facut.  In fine, cum spune zicala "numai cine nu incearca nu reuseste", m-am opintit  un pic  si-a iesit un bombonic' , hmmm nu e in dex, dar are rima :). 
 Mi-a reusit ceva nu??  Stiti  ce e ciudat, o persoana chiar a incercat sa le manance.... :) stie ea cine...



marți, 2 martie 2010

O oaie, doua oi … Zzzz

     Oitele acestea au avut un impact fantastic asupra mea, efectiv ma mancau degetele sa incep sa le fac.Sunt foarte simpatice si le-am folosit desigur ca martisoare. Daca doriti tutorialul la ele,   e deajuns sa scrieti pe google :  quilled sheep. Desigur o sa va apara mai jos: Did  you mean : killed sheep?   NUUUUU n-o vreaau  moartaaa, o vreau quilled. Daca mutati pe imagini, o sa va apara o multime de oite numai bune de numarat. Ramane sa alegeti dvs modelul preferat. Ce buna sunt la rime nu?? 







luni, 1 martie 2010

Little mouse, little mouse… where is your little house?

   Confesiunea seducatoare care extinde notiunea de marturisire si de munca, in mod similar, practica de arta nu se limiteaza la a critica singur, mai degraba, aceasta combina rigoarea academica cu o fantezie productiv imaginativa fara sa te prezinti sentimental sau prea romantic.
 Ati inteles?   Adica .... mi-am luat "ochisori"  de la Casa Retro ce puii mei!! Nu ca dau bine la soricei?? 
 O sa va pun  si tutorialul la aceste simpatice creaturi de hartie.